Capitalul din teritoriu nu mai așteaptă Bucureștiul. Ce se vede în firmele din Maramureș după ce s-a închis ediția IMA

Cea de-a patra ediție a Intelligent Money Academy – Grow & Connect, desfășurată pe 17 septembrie 2026 la Hotel Romanița, în Recea, lângă Baia Mare, ar putea fi trecută ușor în lunga listă a conferințelor dedicate mediului de afaceri: finanțare, fiscalitate, digitalizare, energie, resurse umane, câteva ore de discuții și, la final, networking. Numai că întâlnirea aceasta merită citită și dincolo de program. În aceeași sală s-au aflat administrația, antreprenorii, specialiștii în finanțe și fiscalitate, oameni obișnuiți să privească economia din unghiuri foarte diferite, iar de aici apare o întrebare pe care România o ocolește de ani buni: câtă economie regională putem construi câtă vreme o parte atât de importantă a deciziei rămâne concentrată la București?

Evenimentul, organizat de Antena 3 CNN în parteneriat cu IMM România, a fost construit în jurul a aproximativ 200 de antreprenori, 20 de speakeri și cinci workshopuri. Finanțarea, fiscalitatea și conformarea, energia, digitalizarea, securitatea cibernetică, asigurările, forța de muncă și dezvoltarea companiilor alcătuiesc, puse cap la cap, inventarul destul de exact al problemelor cu care se întâlnește astăzi o firmă românească.

În program s-au regăsit Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare, Florin Jianu, președintele IMM România, Ionuț Roatiș, președintele Asociației Întreprinzătorilor Maramureș, Marcel Ioan Boloș, Adrian Zvîncă, Cătălin Leonte, Alexandru Ciuncan, Alexandrina Bancoș, Ionuț Stavre, Vlad Artenie, Răzvan Stan, Adrian Bența, Crina Fiorela Chilat, Constantin Cucoșel, Costin Băcilă, Valentin Ionescu, Alina Bărbulescu, Dana Vasilescu, Nicolai Tand, Vlad Moldovan, Gabriela Szabó și Mircea Badea. Adrian Ursu și Ana Iorga au moderat întâlnirea.

Evenimentul a beneficiat și de sprijinul Dianei Iluț, femeie de afaceri din Maramureș, un nume cunoscut în mediul antreprenorial local. Este un detaliu care merită consemnat, pentru că dezvoltarea unei comunități economice nu se face numai prin oamenii care urcă pe scenă. În spatele oricărui asemenea proiect există rețele profesionale, relații construite în ani, oameni care cunosc firmele zonei și care pot pune în aceeași încăpere administrația, capitalul și antreprenorii. În economia locală, asemenea legături cântăresc uneori mai mult decât încă un document strategic produs la centru.

Între invitați s-a aflat și Ionuț Pintea, consilier al omului de afaceri Dragoș Sprînceană. Prezența lui aduce în discuție tocmai perspectiva mediului privat, acolo unde investiția nu este o rubrică într-un raport și nici un procent într-un comunicat. Pentru omul care trebuie să construiască efectiv un proiect, investiția înseamnă bani blocați, negocieri, risc, termene, oameni, finanțare și ani în care nimeni nu garantează rezultatul.

Daniel Hagen, analist economic și titular al HAGEN CAPITAL, a venit la întâlnirea de la Baia Mare în calitate de reprezentant al unui grup de fonduri de investiții. Din această poziție, perspectiva sa merită observată separat, fiindcă investitorul privește economia cu mai puțin romantism decât politicianul și, de multe ori, chiar decât antreprenorul. Capitalul nu se lasă convins de festivism. Se uită la randament, stabilitate, infrastructură, fiscalitate, productivitate, acces la piețe și la riscul ca regulile jocului să fie schimbate după ce banii au fost deja puși pe masă.

Hagen a susținut în analizele sale necesitatea unei dezvoltări economice mai puternic ancorate în regiuni, în specializare, investiții productive și descentralizare. Tema cade foarte bine într-un loc precum Maramureșul, pentru că pune degetul pe una dintre contradicțiile persistente ale României: vorbim despre dezvoltare regională, dar continuăm să administrăm țara cu reflexul că decizia importantă trebuie să urce spre centru înainte să se întoarcă în teritoriu sub forma unei aprobări, a unei repartizări sau a unui program.

Maramureșul nu duce lipsă de inițiativă. Are capital local, turism, servicii, producție, antreprenori și o diasporă care a cunoscut direct economiile occidentale. O parte dintre cei plecați s-au întors cu bani, alții cu experiență, mulți cu amândouă. Au mai adus însă ceva, poate chiar mai incomod pentru sistem: termenul de comparație.

Au văzut administrații în care timpul unei companii este tratat ca resursă economică, infrastructură gândită pentru a reduce costurile și comunități care dispun de instrumente mai consistente pentru a-și stabili prioritățile. Diferențele se văd imediat atunci când te întorci într-un sistem care îi cere antreprenorului să fie european la productivitate, competitivitate și salarii, dar îi testează răbdarea printr-o birocrație care nu s-a modernizat în același ritm.

Firmei românești i se cere să investească pe termen lung, în timp ce predictibilitatea fiscală poate deveni o problemă pe termen scurt. I se cere să digitalizeze, să exporte, să mărească productivitatea, să găsească oameni și să se capitalizeze, dar statul continuă să-i consume prin proceduri o resursă pe care nicio schemă de ajutor nu i-o mai poate restitui: timpul.

Și mai există o problemă. România nu este aceeași economie multiplicată administrativ în fiecare județ.

Maramureșul are alte avantaje și vulnerabilități decât Constanța, Timișul, Bihorul, Brașovul, Iașiul sau Doljul. Constanța are portul și economia maritimă, vestul beneficiază de proximitatea piețelor central-europene, alte zone au agricultură, industrie, turism, resurse sau centre universitare puternice. Să administrezi toate aceste realități după aceeași matrice înseamnă să confunzi unitatea statului cu uniformitatea economiei.

Descentralizarea serioasă nu înseamnă fragmentarea României și nici inventarea unor mici republici regionale. Înseamnă aplicarea unui principiu elementar de subsidiaritate: decizia trebuie coborâtă cât mai aproape de locul în care problema poate fi înțeleasă și rezolvată, iar puterea locală trebuie însoțită de răspundere.

Un funcționar competent din București poate cunoaște impecabil legislația și mecanismele unei politici publice. Nu va cunoaște însă economia Maramureșului mai bine decât oamenii care își investesc banii aici, după cum economia portului Constanța nu poate fi înțeleasă complet fără cei care lucrează în transport, logistică, energie și comerț.

Centralizarea excesivă mai are o calitate foarte convenabilă pentru sistem: diluează răspunderea. O decizie trece prin ministere, agenții, direcții, comisii și avize, iar când rezultatul este prost devine surprinzător de greu să mai găsești autorul. Toți au participat la procedură, dar responsabilitatea pare să se fi pierdut între două semnături.

La nivel local, distanța dintre decizie și consecință este mai mică. Descentralizarea nu garantează competența și nici nu elimină clientelismul sau risipa. Ar fi naiv să susținem asta. Dar îi face pe cei care decid mai vizibili pentru comunitatea care plătește.

Dincolo de administrație, adevărata miză rămâne însă compania care continuă să funcționeze după ce luminile conferinței s-au stins.

Întreprinderile mici și mijlocii reprezintă peste 99% dintre întreprinderile Uniunii Europene, dar forța lor numerică ascunde o fragilitate pe care marile statistici o surprind greu. O corporație poate suporta un trimestru prost, poate refinanța o investiție, muta capital sau pune departamente întregi să gestioneze o criză. Pentru un IMM, câteva decizii greșite, un client important care nu plătește și o linie de credit ajunsă la scadență pot schimba situația firmei într-un singur sezon.

Una dintre cele mai frecvente erori este confundarea cifrei de afaceri cu sănătatea companiei. O firmă poate factura milioane și, în același timp, să aibă probleme serioase de lichiditate. Poate înregistra profit contabil și să întâmpine dificultăți la plata obligațiilor curente. Dacă furnizorii, salariile și taxele trebuie achitate acum, iar clienții plătesc peste 60 sau 90 de zile, între cele două momente există un gol pe care cineva trebuie să-l finanțeze.

De aceea, antreprenorul trebuie să urmărească fluxul de numerar cu aceeași atenție cu care urmărește vânzările. Nu contează numai cât ai facturat, ci când intră banii, cât trebuie să plătești până atunci și cât timp poate firma să suporte diferența.

Marja este la fel de importantă. Creșterea vânzărilor nu înseamnă automat creșterea valorii companiei. Dacă veniturile se dublează, iar costurile cresc și mai repede, firma muncește mai mult pentru un rezultat mai slab. Antreprenorul trebuie să știe ce produse îi aduc bani, ce servicii îi consumă resursele și care clienți sunt cu adevărat profitabili după ce toate costurile au fost puse pe masă.

Concentrarea veniturilor este un alt risc deseori ascuns de cifrele bune. Când jumătate sau mai mult din încasările unei firme depind de un singur client, acel client nu mai este doar un partener important. Devine un risc structural. O întârziere, reducerea comenzilor sau încetarea contractului poate transforma într-o lună ceea ce părea o companie prosperă într-una care caută disperat lichiditate.

Aceeași logică se aplică furnizorilor. Dacă un singur partener poate opri producția, compania și-a construit singură o vulnerabilitate, indiferent cât de bună a fost relația comercială până în acel moment.

Creditul trebuie privit fără prejudecăți, dar și fără iluzii. Datoria care finanțează un utilaj productiv, tehnologie, extinderea capacității sau accesul la o piață nouă poate accelera dezvoltarea. Împrumutul folosit în mod repetat pentru a acoperi pierderile curente nu repară modelul economic al firmei, ci îi prelungește termenul până la confruntarea cu problema reală.

Termenele de plată sunt aproape la fel de importante ca prețul. O tranzacție cu o marjă excelentă, încasată după șase luni, poate destabiliza o firmă mai repede decât o vânzare ceva mai puțin profitabilă, dar plătită rapid. Angajații, furnizorii, statul și banca au în comun o exigență foarte simplă: obligațiile către ei nu pot fi achitate cu facturi încă neîncasate.

Există apoi paradoxul creșterii, despre care se vorbește mult mai puțin decât despre succes. Mai multe comenzi înseamnă de regulă mai multe materii prime, stocuri, salarii, transport, energie și capacitate de producție înainte ca veniturile suplimentare să ajungă în cont. O companie poate intra în dificultate tocmai în anul în care vinde cel mai mult, dacă expansiunea îi consumă numerarul mai repede decât îl generează.

În acest punct, intervenția Gabrielei Szabó despre „Mentalitate de campion” își găsește o traducere foarte concretă în economie. Performanța nu este o succesiune nesfârșită de sprinturi. Presupune disciplină, dozarea resurselor, corectarea greșelilor și capacitatea de a ști când poți accelera fără să distrugi ceea ce ai construit. Antreprenorul care confundă viteza cu progresul poate ajunge să conducă o companie mai mare, dar nu neapărat una mai sănătoasă.

Investitorul privește afacerea și mai rece. Nu îl interesează cât de atașat emoțional este proprietarul de propria companie. Îl interesează cât produce, ce riscuri are, cât de dependentă este de câțiva clienți sau furnizori, ce perspective de creștere există și dacă organizația poate funcționa fără intervenția permanentă a fondatorului.

Ultima întrebare este una pe care mulți antreprenori preferă să o amâne.

Dacă patronul trebuie să aprobe fiecare plată, fiecare achiziție și fiecare ofertă, dacă relațiile cu principalii clienți există aproape exclusiv în telefonul lui, iar informațiile importante sunt păstrate în memoria lui, compania poate produce bani, dar încă nu a devenit o organizație independentă. Valoarea ei depinde prea mult de o singură persoană.

Procedurile, delegarea, responsabilitățile clare și accesul organizat la informație nu sunt mofturi corporatiste. Sunt mecanismele prin care o afacere încetează să mai fie doar extensia fondatorului și începe să funcționeze ca sistem.

Digitalizarea are sens în aceeași măsură în care rezolvă probleme reale. Nu orice aplicație reprezintă progres și nici simpla folosire a sintagmei „inteligență artificială” nu modernizează o firmă. Tehnologia are valoare atunci când reduce costul, timpul sau eroarea. Facturarea, gestiunea, comenzile, stocurile, creanțele, relația cu clienții și o parte din raportare pot fi automatizate, iar oamenii pot rămâne concentrați acolo unde negocierea, judecata și creativitatea produc mai multă valoare.

Managerul unui IMM nu are nevoie de zeci de grafice pe