NATO, UE și „țara tuturor posibilităților”: Cum am preluat de la URSS cenzura, lăsând logica la ofsaid

Suntem în august 2026, iar țara arde sub povara deficitelor record, a prețurilor sufocante și a unei instabilități cronice, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură de către o alianță tactică formată din PSD și AUR. Ce fac aleșii noștri în acest timp? Se joacă de-a v-ați ascunselea cu numele premierilor, ridică cordoane sanitare fictive și își numără procentele din sondaje ca pe niște mărgele de sticlă colorată.

Bun venit în teatrul absurdului total, varianta balcanică cu epoleți! Numai în Grădina Maicii Domnului se poate întâmpla ca un premier să fie demis cu surle și trâmbițe în Parlament, iar luni de zile mai târziu, în plină vară a lui 2026, același Ilie Bolojan să rămână unica formulă de prim-ministru atestată prin demitere. El guvernează fericit și bine mersi în regim de interimat, fără ca vreo altă struțo-cămilă politică să poată aduna o majoritate. Din moment ce suntem parte integrantă din gloriosul bloc NATO, am reușit o performanță unică pe flancul estic: am preluat oficial calitatea de țară a tuturor posibilităților. O țară unde logica moare prima, iar Constituția e doar un ghid opțional pe care liderii de carton îl răsfoiesc la toaletă.

Să trecem în revistă plutonul de execuție politică, adică premierii de carton desemnați de la Cotroceni, de un președinte complet depășit de situație, alături și de executanți sumari, cu mâinile în bănci și averi dosite. Președintele Nicușor Dan a deschis balul respingerilor cu Eugen Tomac. Două procente în alegeri, dar propulsat premier desemnat! Un experiment tehnocrat-fantomă care a picat înainte să-și termine Tomac discursul de la tribună. A urmat Adrian Veștea, o altă mutare de geniu constituțional, care a aruncat PNL-ul într-un război fratricid. Cabinetul minoritar al lui Veștea a picat zgomotos în Parlament, strângând doar 189 de voturi din cele necesare. Când dreapta a încercat varianta de lux de la Bruxelles, Siegfried Mureșan, propunerea a căzut în totalitate în culise, refuzată de o majoritate care își dorește doar controlul banilor, de unde înțelegem că toți sunt plantați de către varii servicii, pentru a satisface interesele statului X sau Y. Toți acești oameni au fost propuși, refuzați, tocați și aruncați la coșul de gunoi al istoriei, în timp ce singurul premier cu ștampilă oficială, rămâne cel demis prin moțiune.

O democrație de ospiciu, asta-i România mea!

În tot acest timp, PSD se agață de primul loc cu 22,30% din voturi, dar refuză o coaliție oficială, preferând să tragă sforile din umbră. George Simion și AUR, se regăsesc ca a doua forță politică a țării cu 18,30% și joacă la ofsaid: merg la Cotroceni cu propuneri secrete de premier și refuză să developeze numele public pentru a-și proteja interesele, deși în culise se vehiculează asumarea funcției direct de către Simion. În paralel, în timp ce Dan Dungaciu sau Petrișor Peiu declanșează dezbateri grele în talk-show-urile de la Gândul, România TV și Realitatea TV, cerând eliminarea UDMR-ului, Mohammad Murad și Andrei Gușă pun sub reflector duplicitatea liderilor AUR. De cealaltă parte, Diana Șoșoacă și cele 15 voturi din SOS decid să joace dur, votând la vedere împotriva oricărei stabilități.

Rezultatul acestui dans absurd? Sorin Grindeanu și PSD încearcă acum o alianță neoficială de culise, sugerând un guvern minoritar social-democrat susținut din bănci, pe proiecte controversate, de parlamentarii AUR, SOS și POT. Este momentul ca acești domni și doamne din fotoliile capitonate să își aducă aminte un adevăr juridic și economic elementar, pe care amnezia instalată odată cu depunerea jurământului l-a șters complet: ei sunt, în mod oficial, angajații cetățenilor români. Votul pe care l-au primit nu este un cec în alb pentru aroganță, nu este o coroană regală transmisibilă și nici o diplomă de proprietate asupra instituțiilor statului.

„Greșelile în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se întunecă viitorul ei pe zeci de ani.”

Tragedia este că noi, cei din Uniunea Europeană, arătăm ostentativ cu degetul înspre Federația Rusă, fosta URSS, acuzând-o de obiceiuri bolșevice, dar demonstrăm zi de zi că povestea denazificării invocate de către Vladimir Putin, ascunde un fapt real și inversat.

Am ajuns, ca membri în blocul UE și NATO, să înghițim fără replică apucături buboase, de tip bolșevic și nazist deopotrivă. Am uitat complet ce înseamnă controlul total, cenzura sufocantă, închiderea gurii și chiar privarea de libertate a oamenilor care îndrăznesc să expună realitatea din teren. Se limitează agresiv nivelul informațional, în timp ce se investesc zeci de milioane de euro și dolari din banii noștri, doar pentru a menține intactă o mașinărie grea de propagandă anti-rusă. Împrumutăm tot ce era mai rău din vechiul model totalitar: decizii luate în umbră de structuri obscure și o birocrație care te îngroapă de viu. În schimb, spre deosebire de sistemele pe care le criticăm cu atâta ipocrizie, nu suntem capabili să oferim cetățenilor servicii medicale decente, nu dezvoltăm nimic și distrugem industria țării. Suntem prinși în cel mai prost scenariu posibil: o democrație de fațadă, o economie complet dependentă și o clasă politică obsedată exclusiv de propriul buzunar.

Suveranismul nu se măsoară în decibeli la televizor și nici europenismul în plecăciuni la Bruxelles. Ambele se măsoară în numărul de fabrici deschise, în spitale moderne funcționale și în demnitatea cu care îți aperi cetățenii în fața oricărei presiuni externe sau interne. Cât timp vom accepta să fim guvernați de fraze și de asociații de interese personale, vom continua să asistăm la aceleași crize politice ciclice, unde actorii își schimbă doar costumele, dar textul rămâne la fel de fad. Este timpul să le amintim acestor angajați temporari ai statului, că prelungirea contractului lor de muncă depinde exclusiv de noi, iar evaluarea de performanță a început deja!